WEST SIDE HALLO FEST ține trei zile, cu concerte rock, ateliere pentru copii, trasee misterioase și concurs de costume
Cel mare mare festival de Halloween din România va fi organizat de Primăria Sectorului 6, pe insula Lacului Morii, dar și pe digul amenajat. Evenimentul va avea loc în perioada 27-29 octombrie, iar intrarea va fi gratuită.
42.100 de metri pătrați vor fi transformați într-un tărâm de poveste. Timp de trei zile, zona Lacului Morii, din Sectorul 6 al Capitalei, va fi locul unde se va desfășura prima ediție a West Side Hallo Fest. Insula, digul, dar și o parte de la baza lui vor fi amenajate în tematica de Halloween. Nu mai puțin de 15,5 tone de dovleci vor fi pregătiți atât pentru decor, cât și pentru atelierele de sculptat și pictat, organizate pentru cei mici. Lucrările vor putea fi admirate de vizitatori în cadrul unei mari expoziții.
De asemenea, o parte dintre aceștia vor deveni felinare ce vor lumina o porțiune din lac.
- Digul Lacului Morii, decorat cu arcade gigant
Vizitatorii vor intra în atmosfera de Halloween încă din zona Parcului Crângași. La baza digului, va fi o zonă cu vânzare, plină cu flori, plante și dovleci sculptați și pictați. Iar pe dig vor fi întâmpinați de statui vivante, costumate în tematică, și vor putea admira diverse momente artistice. Pe toată porțiunea promenadei amenajate, ce măsoară 10.000 de metri pătrați, vor trece pe sub arcade gigant, de câte cinci metri înălțime fiecare, decorate de către peisagiștii Primăriei Sectorului 6. Cei care vor dori o plimbare cu trenulețul, vor fi preluați de la Mehadia și duși până la insulă, unde va fi centrul distracției.
Acolo, pe o suprafață de 32.100 metri pătrați vor fi amenjate aproximativ 30 de arcade, un labirint cu trasee misterioase din 1.000 de baloți din paie, ateliere de confecționat măști, căsuța dulciurilor, dar și zone pentru organizarea de jocuri tematice pentru copii, picturi pe față, zone de relaxare.
Insula va fi decorată de celebrul florist Nicu Bocancea, dar și de profesorii și studenții de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”.
- Trei zile de concerte pe insula Lacului Morii
Aici vor avea loc momente artistice, dar și concerte rock. Pe scenă vor urca, în cele trei zile de festival, Cargo, The Rock – cea mai mare trupă românească de tribute AC/DC, Iuliana Beregoi și Dora Gaitanovici. Iar cei de la Patronatul Antreprenorilor din Industria Înfrumusețării din România vor pregăti o paradă de costume, machiaj și coafuri.
Pe insulă vor fi 50 de comercianți, ce vor veni cu fel de fel de obiecte confecționate, plus alți 20, cu bunătăți, multe preparate din dovleac.
Și de data aceasta, seniorii, sprijiniți de DGASPC Sector 6, vor lucra o rochie de senzație, din frunze de toamnă. Va fi o rochie reinterpretată după cea care apare în celebrul videoclip “November Rain” al trupei americane Guns N’ Roses.
La West Side Hallo Fest sunt așteptați aproximativ 40.000 de vizitatori. “Biletul de acces” va fi costumația. În prima de zi festival, programul va începe la ora 12.00, iar sâmbătă și duminică, de la ora 10.00. Distracția va ține până seara, la ora 22.00.